Comunitatea DPOCategorie: MonitorizareMonitorizare video de catre un vecin.
Loredana Calin asked 3 ani ago

Buna ziua ,as dori sa ma ajutati intr-o problema pt.ca nu mai stiu cui sa ma adresez ?

Am un vecin care locuiește la etajul 1si are montate camere de supraveghere la fiecare geam al apartamentului inclusiv la geamul care vede toata intrarea în bloc si mai are montate inca doua camere la usa de la intrarea în apartament pe condomoniul comun.Camerele functioneaza on line,non-stop si ca sa verific acest aspect am facut doua poze in dreptul camerelor pe spatiul comun practic si imediat au iesit din apartament si mi-au adresat injurii intrebandu-ma de ce fotografiez??? Le-am spus ca sunt pe spatiul comun si am tot dreptul sa fotografiez dar ei au continuat injuriile si amenințările. M-am saturat sa fiu monitorizata eu si familia mea non-stop de acești indivizi .

M-am adresat secției de poliție si am primit raspuns ca nu imi încalcă dreptul la viață privată dupa care m-am adresat instituției ANSPDCP cu probe reprezentativerespectiv fotografii argumentate si am primit un răspuns constând intr-o enumerare de legi si articole pe care eu le cunosc si m-au trimis la respectivii sa fac o înțelegere cu ei cu scopul de as dezactiva aceste camere de supraveghere..Nu stiu daca s-a putut vreodată sa se faca vre-o înțelegere intre doua parti adverse si tocmai din acest motiv m-am adresat autorității statului dar observ ca nimeni nu vrea sa se implice in nici un fel cu toate ca este o încălcare a dreptului meu la viațaprivată. Va multumesc si astept un raspuns cu mare interes din partea d-voastră.

1 Answers
Darius Farcas answered 3 ani ago

Bună ziua,

din păcate această situație este foarte des întâlnită. Ne pare rău că este și cazul dumneavoastră.

Ați procedat cum trebuie încercând să sesizați o neregularitate – monitorizarea fără consimțământ a spațiilor comune sau monitorizarea spațiului public (dacă este cazul de față).

Ați sesizat în scris poliția? Dacă nu, în scris ar trebui pentru a vă da un răspuns pe care ulterior să îl puteți alătura altor documente în caz de investigație.

V-ați adresat asociației de proprietari să încerce ei să rezolve problema? deoarece dumneavoastră sunteți parte a acelei asociații, beneficiați de niște drepturi și poate în acest fel se vor așeza lucrurile.

Dacă răspunsul este da, sugestia noastră este să scrieți din nou către ANSPDCP, un status al situației, că ați încercat medierea acestui conflict, că nu se dorește dezactivarea camerelor etc și să solicitați intervenția acesteia.

Până la acest moment au fost sancționate persoane fizice pentru încălcări ale RGPD, și astfel vedem că și o persoană fizică poate fi operator de date.

Dacă nici acest lucru nu va funcționa, din păcate singura variantă care va rămâne este să acționați în instanță.

Cu toate acestea sperăm să nu se ajungă până acolo și să fie rezolvată situația cât mai curând.

Toate cele bune!