Comunitatea DPOCategorie: Aspecte generaleFluturas de salar direct pe e-mailul angajatilor?
nicoleta bakk asked 4 ani ago

Buna ziua!. De la departamentul Resurse umane-salarizare al spitalului se pune urmatoarea intrebare?

Din punct de vedere al GDPR este legal ca fluturasii de salariu sa fie trimisi pe e-mailul personal al fiecarui angajat?

De la acest departament vine si o lista in care este specificat nume si prenume angajat, functia, semnatura ca a primit flutrurasul de salar. Se doreste ca fluturasii de salar sa nu se mai tipareasca ci doar sa fie trimisi electronic iar angajatul doar semneaza ca a primit.

Multumesc.

1 Answers
Darius Farcas answered 4 ani ago

Bună ziua,

atunci când menționați emailul personal al fiecărui angajat vă referiți la emailul folosit în scopuri personale, de ex. gmail, yahoo etc sau la un email atribuit de către spital, în mod personal fiecărui angajat, de ex. dariusfarcas@spitaluljudeteanmures.ro?

Oricum, pe scurt, dacă vorbim de practici CONFORME sau neconforme cu GDPR-ul, să fie trimis fluturașul de salariul pe emailul personal (ex. de yahoo) al angajatului, aceasta este o practică neconformă întrucât ridică mai multe probleme precum: faptul că datele respective ies din afara instituției (trasabilitatea informațiilor astfel se pierde), dar și diverse alte riscuri precum de securitate, acces la email etc.

Dacă însă vorbim despre un cadru intern, astfel că fiecărui angajat îi este creată o căsuță de email, această practică este legală, pentru că nimic din toate cele de mai sus nu se aplică: fluxul informațiilor poate fi urmărit cu ușurință, accesibilitatea,securitatea etc.

Ce cred însă că este de menționat este ca dacă luați o astfel de măsură aceasta să fie documentată – printr-o procedură internă.

Partea a doua a întrebării cu lista de confirmare, mărturisesc că nu am înțeles foarte bine ce este cu lista și ce anume întrebați.

Sper că aceste informații au fost cu folos!